PNL Călăraşi merge pe mâna lui Crin Antonescu

04.03.2010 | Elena ROGOZ
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1755
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Politică
Dan Drăgulin a anunţat că liderul PNL Călăraşi a fost cooptat pe echipa de conducere cu care candidează Antonescu

Cu două zile înaintea Congresului extraordinar al Partidului Naţional Liberal (PNL), lucrurile din filiala judeţeană călărăşeană par a fi destul de limpezi. Votul delegaţilor din judeţ se va duce către actualul preşedinte Crin Antonescu. Ieri, vicepreşedintele PNL Călăraşi Dan Drăgulin a afirmat că votul de încredere nu este unul subiectiv, având în vedere că liderul filialei judeţene, Răducu Filipescu, se află pe lista cu care Crin Antonescu candidează din nou la şefia partidului. „Am avut întâlniri cu colegii noştri şi ne-am canalizat deja spre un anumit vot, acesta va fi cel de încredere pe care i-l dăm lui Crin Antonescu şi nu în mod subiectiv pentru că domnul Filipescu se află pe lista acestuia. Votul pe listă nu arată decât faptul că dânsul vrea să-şi ia un angajament faţă de partid. Dacă nu-l va respecta se va retrage. În concluzie, vom merge să sprijinim iniţiativa lui Crin Antonescu”, a declarat ieri Dan Drăgulin. Potrivit acestuia, Răducu Filipescu, la Congresul PNL, candidează la funcţia de vicepreşedinte, în echipa lui Crin Antonescu. Acesta a câştigat acest post anul trecut, la ultimele alegeri din partid, însă în mod uninominal. PNL Călăraşi va trimite la Congresul dintre 5 şi 7 martie 43 de delegaţi, din care cinci liberali sunt deja de drept în delegaţie-Răducu Filipescu, Dan Drăgulin, Picu Şişman şi cei doi deputaţi, Eugen Nicolăescu şi Dan Motreanu.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 27 vizitatori online.