Poliţiştii călărăşeni şi bulgari au făcut schimb de experienţă
Trimis de Niculae COSTACHE la 4 Septembrie 2010 - 12:10am.Poliţiştii călărăşeni din cadrul Serviciului Rutier Călăraşi au finalizat acţiunea desfăşurată în perioada de vară împreună cu omologii bulgari. Începând cu 1 iulie a.c., şi continuând până la 31 august, poliţiştii călărăşeni şi cei bulgari au efectuat controale în trafic pe raza municipiului Călăraşi şi drumurile naţionale din apropiere, dar şi în zona oraşului Silistra. În toată această perioadă au fost realizate nouă acţiuni. Având în vedere valorile ridicate de trafic din weekend, s-a acţionat în zilele de vineri şi duminică, între orele 14:00 şi 21:00. „În cele nouă acţiuni pe care le-am organizat un poliţist bulgar a fost cu echipajele din Călăraşi, iar unul de la noi a mers în Silistra. A fost bun acest schimb de experienţă, deoarece ei au văzut cum se acţionează la noi şi invers. Fiecare parte a avut ceva de învăţat”, a declarat Daniel Naghi, inspector principal în cadrul Serviciului Rutier Călăraşi. Echipajele călărăşene au aplicat în această perioadă 250 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru încălcarea regimului de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 38.165 de lei. De asemenea, au fost reţinute un număr de şase permise de conducere, din care două pentru nerespectarea regimului de viteză, trei pentru consum de alcool şi unul pentru depăşire neregulamentară. În cadrul aceluiaşi control a fost confiscată cantitatea de 4.587 kg de caise, deoarece transportatorii nu deţineau acte de provenienţă a mărfii. Partea bulgară a aplicat 46 de sancţiuni, valoarea fiind de 1.770 leva. „Bulgarii au altă legislaţie faţă de a noastră. Ei stabilesc altfel aplicarea sancţiunilor, iar în momentul de faţă nu ştim dacă vor fi sau nu reţinute permise de conducere”, a mai adăugat Daniel Naghi.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













