Pompierii vor disponibiliza o autoutilitară
Trimis de Luminiţa MORARU la 4 Martie 2010 - 1:10am.Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) "Barbu Ştirbei" Călăraşi disponibilizează în vederea transmiterii fără plată către alte instituţii publice sau unităţi de cult o autopompă de stins incendii cu tun (APCT). Autoutilitara este veche de peste 30 de ani şi până în prezent s-a aflat în dotarea Secţiei de pompieri a oraşului Budeşti. "Până în momentul de faţă am primit aproximativ zece solicitări de la consiliile locale care şi-au arătat intenţia de a prelua această autoutilitară", a declarat inspectorul şef al IJSU "Barbu Ştirbei" Călăraşi, colonelul Gheorghe Daniel Popa. Această autoutilitară veche nu mai poate fi folosită de către pompierii militari din cadrul instituţiei, însă poate fi folosită foarte bine pentru intervenţiile primare de către membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. Costurile de întreţinere ale acestei autoutilitare sunt destul de mari, o astfel de maşină consumând 25 de litri de carburant la 100 de kilometri. Precizăm că în momentul de faţă, parcul auto al IJSU "Barbu Ştirbei" Călăraşi este îmbătrânit, majoritatea maşinilor având peste 14 ani. Nici la capitolul "necesar de maşini", Inspectoratul nu stă mai bine. Conform declaraţiilor inspectorului şef al IJSU "Barbu Ştirbei" Călăraşi, colonelul Gheorghe Daniel Popa, maşinile unităţii se împart în două categorii: cele care sunt folosite la munca operativă şi cele de transport. Maşinile care fac parte din categoria "munca operativă" existente în cadrul unităţii acoperă numai 51,4% din necesar, iar cele de transport asigură numai 52,4% din necesar.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













