Postul lui Cuțăr, vânat de propriii colegi de partid
Viceprimarul PSD de Călărași, Nicolae Cuțăr, nu se mai află în grațiile noii conduceri a organizației județene de partid. Invocând votul dat pe anumite proiecte de către viceprimar, în contradicție cu decizia partidului, secretarul general Virgil Diaconu a propus public retragerea sprijinului politic al lui Cuțăr. Liderul PSD Călărași, Oana Niculescu Mizil, a spus recent pe această temă că există nemulțumiri și că activitatea viceprimarului va fi supusă atenției în următorul Birou Permanent Județean. „Au existat nemulțumiri ale membrilor Biroului pentru faptul că a votat împotriva deciziei partidului. O să supunem analiza activității din ultimele două luni ale viceprimarului Cuțăr”, a spus Mizil. Nicolae Cuțăr provine din vechea gardă a PSD-ului și nu s-a numărat printre susținătorii lui Mizil în alegerile de la sfârșitul lunii mai. Acest lucru se pare că-l va costa, chiar dacă noul șef pesedist garanta că va colabora cu toți din organizație. Iată totuși că Nicolae Cuțăr are mari șanse să fie mazilit. Motivele oficiale ar fi legate de votul dat de acesta în contradicție cu cel al colegilor de partid în Consiliul local. Pesediștii nu vor să spună însă că oricine ar fi în locul lui Cuțăr, adică adjunct al lui Nicolae Dragu, nu ar putea să se exprime contra unor inițiative ale executivului, asta dacă nu vrea cumva să ascută creioane prin primărie. Numai că viceprimarul Nicolae Cuțăr și-a văzut de treaba din primărie, a răspuns afirmativ solicitărilor venite din partea pesediștilor, și iată că acum are mari șanse să fie înlăturat ca o măsea stricată. Ghinionul lui este acela că lucrează cu Dragu. De Vârtejanu, vicele PSD de la Consiliul județean care nu iese din cuvântul lui Filipescu, nu spune nimeni nimic. Prin simplu fapt că acolo pesediștii votează alături de partidul președintelui. Se zvonește că postul de viceprimar este țintit de Ștefan Ion, primvicepreședinte PSD, mâna dreaptă a Oanei Niculescu Mizil.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii
















lacheu