Procesul celor doi comisari ai Gărzii Financiare va avea loc la Tribunalul Călăraşi

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: la data de 16 iunie, 2 august şi 11 august a.c., inculpaţii Gabriel Victor Miu şi Manuel Florea, în calitate de comisari ai Gărzii Financiare Călăraşi, cu ocazia unor controale de specialitate efectuate la un comerciant, persoană fizică autorizată dintr-o localitate din judeţ (denunţător în cauză), au pretins şi primit suma totală de 2.000 lei şi foloase materiale constând în produse alimentare. Din aceşti bani, inculpatului Manuel Florea i-a revenit suma de 750 lei şi produse alimentare, se precizează într-un comunicat de presă, emis, ieri, 2 septembrie a.c., de către Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti. În acelaşi document se precizează că banii au fost pretinşi şi primiţi de către cei doi comisari pentru a nu lua măsurile legale ce se impuneau, cum ar fi aplicarea unor amenzi contravenţionale, confiscarea bunurilor sau sistarea activităţii, cu privire la neregulile constatate cu ocazia controalelor, respectiv neemiterea de bonuri fiscale şi neînregistrarea în contabilitate a unor mărfuri comercializate şi vânzarea de băuturi alcoolice fără timbru. Reamintim că, la data de 11 august 2010, anchetatorii au stabilit că Gabriel Victor Miu a primit de la denunţător, un comerciant din localitatea Curcani, judeţul Călăraşi, suma de 500 lei, reprezentând o parte din suma pretinsă de cei doi comisari în data de 2 august 2010. La data respectivă Miu fiind prins în flagrant delict. În aceeaşi zi, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea celor doi comisari pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 12 august 2010, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a inculpaţilor Gabriel Victor Miu şi Manuel Florea pentru 29 de zile. Dosarul în ceea ce-i priveşte pe cei doi comisari ai Gărzii Financiare a fost trimis spre judecare Tribunalului Călăraşi. Potrivit unor surse neoficiale, aceştia urmează a fi transferaţi de la Bucureşti în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii














