Profesorii din Călăraşi, Lehliu Gară şi Olteniţa au ieşit în stradă
Membrii Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) al judeţului Călăraşi au pichetat ieri, 18 martie a.c., sediul Instituţiei Prefectului, Primăriei Olteniţa şi a oraşului Lehliu Gară. Iniţial, profesorii călărăşeni trebuia să picheteze sediul Prefecturii şi cel al Primăriei Municipiului Călăraşi, însă primarul Nicolae Dragu nu a dat aprobare decât pentru acţiunea derulată pe platoul din faţa Prefecturii. Astfel, timp de două ore, între 10:00 şi 12:00, aproximativ 80 de membri ai SLI Călăraşi au pichetat sediul Prefecturii. În jurul orei 11:00, liderul de sindicat, împreună cu doi membri ai Biroului Operativ, a participat la o întâlnire cu subprefectul judeţului Călăraşi Nicolae Miu, expunându-i nemulţumirile legate de situaţia din învăţământ. "Am fost primiţi cu toată bunăvoinţa şi ne-a promis că va lua legătura cu autorităţile locale pentru a vedea dacă sunt respectate legile în vigoare şi dacă sunt aplicate hotărârile judecătoreşti. Aşteptăm să vedem dacă domnul subprefect se ţine de cuvânt, că de promisiuni suntem sătuli. Am dori ca subprefectul Miu să ne informeze punctual, cu cine a luat legătura şi ce măsuri au fost luate pentru rezolvarea problemelor din teritoriu", a declarat preşedintele SLI Călăraşi, profesorul Aurel Bogatu. Potrivit liderului de sindicat, nemulţumirile profesorilor vizează pachetul de disponibilizări stabilit "total nefondat" prin Ordonanţa nr. 114/2009, după ce au fost disponibilizate aproximativ 10.000 de persoane din sistemul de învăţământ în septembrie 2009, faptul că autorităţile locale nu respectă hotărârile judecătoreşti irevocabile care le recunosc cadrelor didactice o serie de drepturi şi alocarea unor fonduri insuficiente pentru cheltuielile salariale.
La Lehliu Gară profesorii nu au reuşit să discute cu autorităţile
În faţa Primăriei Lehliu Gară au pichetat aproximativ 20 de profesori, însă aceştia nu au avut cui să prezinte lista cu revendicări, întrucât în instituţie nu se afla nimeni din conducerea primăriei. "Deşi ne-am anunţat din timp pichetarea, la primăria din Lehliu Gară nu a fost nici primarul, nici viceprimarul şi nici secretarul. Astfel, profesorii au pichetat 2 ore făra ca cineva să îi bage în seamă", a declarat prof. Aurel Bogatu.
50 de cadre didactice au pichetat Primăria Municipiului Olteniţa
Începând cu ora 10:00 în faţa Primăriei Olteniţa s-au strâns aproximativ 50 de cadre didactice, nedidactice şi personal auxiliar din învăţământul olteniţean. Au fost prezenţi reprezentanţi ai tuturor şcolilor şi liceelor din oraş. Aceştia au pichetat sediul primăriei olteniţene, alăturându-se astfel celorlalţi colegi din Călăraşi şi din ţară. Liderul de sindicat pe zona Olteniţa din partea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), prof. Mariana Capşa, a declarat pentru „Observator de Călăraşi” că acţiunea de ieri nu a însemnat decât o revendicare a drepturilor legale ale cadrelor didactice din învăţământul românesc. "Vrem doar drepturile noastre câştigate prin instanţele de judecată, hotărâri definitive, executorii şi irevocabile din 2008. Aceste sentinţe au caracter de lege, iar o lege trebuie respectată. Ne manifestăm dezacordul faţă de decizia Guvernului şi a Ministerului Învăţământului de a disponibiliza 15.000 de cadre didactice începând cu 1 septembrie, deşi în 2009 au mai fost disponibilizaţi 18.000 de profesori. La nivelul judeţului Călăraşi disponibilizarea se ridică undeva la 160 de cadre didactice. Această manifestare a noastră de astăzi de la Olteniţa, Lehliu şi Călăraşi arată că suntem uniţi. Suntem îngrijoraţi de soarta elevilor şi trebuie să ne gândim şi la soarta copiilor noştri. Aici se află colegii mei care nu aveau ore acum, ca să se înţeleagă că ne-am asigurat suplinirea la clase şi copiii nu au de suferit. Sperăm să fie un semnal de alarmă deoarece calendarul manifestărilor noastre se întinde până pe 7 iunie şi în urma consultării membrilor de sindicat de la nivelul judeţului şi întregii ţări vom declanşa greva generală" declară prof. Mariana Capşa. Ceilalţi profesori spun acelaşi lucru că aşteaptă aplicarea drepturilor lor salariale şi a rezolvărilor discriminărilor apărute în învăţământul românesc.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii

















