Călărăşenii vor bea apă potabilă mai bună

Proiectul de 100 milioane de euro ia contur

07.10.2010 | Niculae COSTACHE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1936
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Local
Lucrările la staţia de tratare Călăraşi sunt avansate, urmând ca anul viitor să fie finalizate

Proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare în judeţul Călăraşi”, câştigat în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, care are o valoare de 100 milioane de euro, începe să ia contur. La staţia de tratare Călăraşi lucrările au devenit vizibile, firma TMUCB Bucureşti lucrând la reabilitarea staţiei de filtre rapide cu nisip, executarea săpăturilor pentru noua staţie de filtrare cu cărbune activ şi reactoare de ozon şi realizarea unor lucrări de demolare în staţia veche pentru montarea noilor pompe. Investiţia la staţia de tratare ajunge la suma de 7 milioane de euro. În urmă cu aproximativ patru luni au fost demarate lucrările pentru extinderea şi reabilitarea staţiei de pretratare apă potabilă Chiciu, de pompare, tratare şi epurare. Conform declaraţiei directorului Ecoaqua SA, Claudiu Iorgovici, cele două firme câştigătoare, Peyber Hispanica şi Tedagua execută lucrări de demolare la rezervoarele de sulfat, realizează o nouă staţie de dezhidratare nămol, retehnologizează staţia chimică. În ceea ce priveşte staţia de pompare s-a refăcut hidroizolaţia, s-a trasat clădirea nouă - administrativă şi se execută staţia de pompare plutitoare. Valoare investiţiei se ridică la circa 5 milioane de euro. Staţia de epurare Călăraşi este în faza de proiectare. Aici directorul a precizat că se va începe cu demolări la platformele de dezhidratare a nămolului, valoarea fiind de 2 milioane de euro, lucrările urmând să fie demarate anul viitor, firma câştigătoare a licitaţiei fiind Hochtiefessen din Germania. De semenea se lucrează şi în celelalte oraşe ale judeţului. La staţia de epurare Olteniţa societatea General Concrete Cernavodă a turnat fundaţiile reactoarelor şi a halei tehnologice, suma investită fiind de 3 milioane de euro. Energoconstrucţia Bucureşti se ocupă în momentul de faţă de realizarea reţelelor în oraşele Olteniţa şi Budeşti. Până la sfârşitul acestui an Ecoaqua va finaliza restul licitaţiilor pentru alegerea firmelor care vor realiza reţelele de la Lehliu şi Fundulea, reţelele de la Călăraşi şi staţiile de tratare de la Lehliu, Fundulea, Budeşti şi Olteniţa. Finalizarea proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare în judeţul Călăraşi” va avea loc la sfârşitul anului 2013.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 28 vizitatori online.