Să munciţi până muriţi!

07.10.2010 | Nicolae DOBRE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1936
Secţiune principală: Atitudine
Secţiuni: Editorial

Degeaba a tot tras speranţa o naţiune întreagă ieri, când se aştepta decizia Curţii Constituţionale a României, că o lege adoptată prin fraudă de către gaşca oranj şi ciracii săi, struţo-cămilele lui Gabriel Oprea şi udemeriştii lui Marko Bela, va fi declarată neconstituţională. Speranţe deşarte. Căci după ce a amânat să se pronunţe timp de o săptămână pe Legea privind sistemul unitar de pensii publice, CCR-ul a dat ieri “lovitura”. Cu 5 “pro” şi 4 “contra”, judecătorii au decis că legea ce ne va scoate la pensie când barba ne va fi căruntă şi vom merge în baston este constituţională. Judecătorii Curţii au respins astfel sesizările depuse de Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat privind neconstituţionalitatea prevederilor Legii pensiilor. Deşi s-a demonstrat că aceasta a fost adoptată de către coaliţia de guvernământ prin fraudă, numărându-se din doi în doi şi din patru în patru, respectiva legea a fost declarată ca fiind constituţională. Imediat au apărut şi reacţiile. Opoziţia îi cere preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea, căci în pixul lui se află acum decizia, arătându-i pisica suspendării. Opozanţii actualei puteri mai doresc ca Legea privind sistemul unitar de pensii publice să reintre din nou în Parlament pentru votare, lucru ce-i posibil doar dacă locatarul şef de la Palatul Cotroceni nu o va promulga. Au început din nou discuţiile, se dezbate problema în talk-show-uri televizate, iar noi, dacă Băsescu va vrea, vom munci până vom muri. S-a egalizat vârsta pensionării, femeia va ieşi la aceeaşi vârstă cu bărbatul la pensie, stagiul de cotizare s-a mărit la 35 de ani, se iau mai mulţi bani pentru fondul de pensii. Aşa a vrut puterea, aşa s-a întâmplat. Câteva sute de oameni spun că respectiva lege este bună, va fi benefică României, în timp ce alte milioane zic că nu vom mai apuca să ieşim la pensie, căci după cum se ştie în România scade durata medie de viaţă a cetăţenilor patriei. Spre exemplu, în anul 2006, durata medie a vieţii bărbaţilor români era de 69,24 de ani, faţă de 77,44 în Anglia, 76,81 în Austria sau 79,55 în Islanda. Ce se va întâmpla? Vom munci până vom muri (să fiţi siguri că după aceşti doi ani stresanţi de criză economică durata medie de viaţă în România va mai scădea faţă de cifra prezentată mai sus) sau preşedintelui îi va veni mintea la cap şi va ţine din nou cu românii? Ce să fie… ce să fie?

eu am 27 ani si muncesc de

eu am 27 ani si muncesc de dimineata pana seara ,la ora 21 ajung acasa ,am copil mic,o casa de care treb sa ma ocup,mancare de facut,rufe de spalat,de calcat,curatenie de facut plus grija ratelor si a traiului in sine ,ma trezesc dimineata si-mi tremura corpul de oboseala,creierul nu ma mai ajuta,inima o ia razna.cum mai ajung eu la 60 ani?

Pensii

Dar stiti care este varsta medie de pensionare in Romania? 56 de ani , in Germania 67.In Romania majoritatea pensionarilor primesc pensie o perioada mai lunga decat au cotizat deoarece la noi foarte multi se pensioneaza inainte de varsta.Pe langa asta , populatia activa a tarii va scadea constant in viitor , deoarece s-au facut din ce in ce mai putini copii; in acest caz cine ar acoperi pensiile?? Problema pensiilor nu este doar a noastra si in Franta e aceasi problema si in toata lumea civilizata pentru ca speranta medie de viata creste si nu scade cum sustineti, daca in cazul nostru scade poate scade si din cauza ca la noi lumea chiar daca se plange ca nu are banii , cumpara tigarii si alcool. Dar poate dumneavoastra ati scris un articol doar pentru ca asa a fost comandat de un superior politic....

iar dumneavoastra ati

iar dumneavoastra ati raspuns asa la comanda altui superior politic si-atunci, care-i problema? sau doar pdl-eii au voie sa faca politica in tara asta? de ce l-am mai omorat oare pe nea ceasca????

Imi pare rau sa va

Imi pare rau sa va dezamagesc , am doar 21 de ani si nu am inca superior politic. Doar opinii personale.In orice caz problema ar fi ca eu sunt un simplu comentator pe cand autorul articolului este un jurnalist , jurnalisti ar trebui sa fie obiectivi sau macar sa nu scrie la comanda. Sunt naiv stiu....

habar nu am cine e

habar nu am cine e jurnalistul, dar faptul ca ai 21 de ani nu exclude deloc existenta unui superior politic care sa-ti induca opinii si atitudini, ba dimpotriva, esti mult mai usor de manipulat. si sa mai intelegi ceva: jurnalistii au dreptul la opinie proprie, mai ales ca isi semneaza articolele pe post de editoriale. sanatate si incearca sa asculti mai multe opinii si sa gandesti doar cu capusorul ta cel mic.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 25 vizitatori online.