Sala Polivalentă va fi inaugurată astăzi
Trimis de Monica Măgureanu la 8 Septembrie 2011 - 12:10am.Primăria vrea să inaugureze cu mare fast Sala Polivalentă. Printre invitați se află primul-ministru Emil Boc și miniștrii care au sprijinit realizarea lucrărilor, printre care și ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea. Primul ministru Emil Boc și ceilalți invitați sunt așteptați să ajungă la ora 16.00. Intrarea în sală se va face exclusive pe bază de invitații. Ciudat este faptul că deși sunt doar 1.500 de locuri în sală, au fost distribuite 2.000 de invitații.
Agitație mare
Vervă mare în jurul Sălii Polivalente. Zeci de muncitori roboteau ieri de zor. Unii măturau, alții greblau, văruiau, plantau flori, curățau mobilierul și spălau podelele. Totul pentru ca inaugurerea sălii să fie un succees. Pe fațada clădirii a fost montat un panou pe care scrie “Primăria Municipiului Călărași – Sala Polivalentă“. Tot pe acesta este inscripționat și sigla orașului Călărași. Pentru ca inaugurarea să fie cât mai pompoasă, au fost arborate steagurile României, al Uniunii Europene și al orașului Călărași. Trotuarul din fața clădirii a placat cu pavele, și au fost create ronduri în care au fost plantați brăd, tuia și brad alb. Lângă intrarea sportivilor au fost montate două ronduri în care s-au plantat petunii.
Icoane sfințite
La intrarea în sală, dar și în vestiare au fost puse icoane cu chipul Maicii Domnului, a Sfântului Gheorghe dar și a Prea-Sfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașiului.
Strada Progresul va fi blocată
Primăria i-a anunțat printr-o înștiințare pe șoferi că circulația va fi închisă astăzi, între orele 08.00-21.00, pe strada Progresul, pe sectorul cuprins între străzile Eroilor și Gheorghe Lazăr, și i-a rugat să își mute mașinile staționate, pentru a evita incidentele nedorite și eventualele deteriorări ce pot apărea din cauza aglomerației.
Esplanada nu este terminată
Esplanada care face legătura între sală și Parcul Dumbrava nu este terminată. Conform proiectului, accesul persoanelor cu handicap se va face prin Parcul Dumbrava. Lucrările la esplanadă şi totodată la punctul de acces la sală, prin parc, sunt în toi. Muncitorii au făcut pante pentru a putea construi scările de acces dinspre parc. "Va fi combinat. O jardinieră, o scară, iar o jardinieră. Lângă acesta, este aproape gata rampa de acces pentru persoanele cu handicap. Este o lucrare destul de dificil de realizat, pentru că unghiul trebuie să fie de 8 grade", a spus şeful de şantier, Iancu Iorgu. "Rampa va avea şi porţiuni drepte, pentru ca oamenii să poată urca", a mai adăugat acesta.
Parcare supraterană
Din informaţiile obţinute, se pare că reprezentanţii unei firme americane au vizitat sala, cu intenţia, de a construi o parcare supraterană. În acest moment, se racordează centrala termică la gaze şi se mai lucrează la reţelele subterane. Sala este dotată cu patru vestiare, o sală de forţă, grup sanitar pentru persoanele cu dizabilităţi, sală anti-doping, magazie pentru sportivi, trei case de bilete, birouri pentru mass-media şi televiziune.
Investiție de zece milioane de euro
Finanţarea construcției a fost asigurată, conform spuselor primarului Nicolae Dragu, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Valoarea investiţiei efectuate până în prezent se ridică la aproximativ zece milioane de euro. Consiliul Judeţean Călăraşi a contribuit cu suma de 953.000 de euro pentru finanţarea lucrărilor de la Sala Polivalentă. Capacitatea sălii este de 1.500 de locuri, iar în cazul competiţiilor de box, prin suplimentare cu scaune mobile, se poate ajunge la un număr de 2.500 de locuri. De asemenea, există patru vestiare pentru sportivi, dotate cu grupuri sanitare, vestiare pentru arbitri şi antrenori, cabinet medical, sală de forţă, spaţii de recuperare şi anexe administrative.
Sala terminată, după 20 de ani
Istoria se repetă. La fel ca și în cazul Sălii de spectacole “Barbu Știrbei“, și Sala Polivalentă a parcurs mai multe etape până să fie, în sfârșit, finalizată. Viceprimarul Picu Șișman promisese în 2009 că Sala Polivalentă din Călărași va fi inaugurată în… toamnă. Lucrările la sala care va avea o capacitate de 1.500 locuri, amplasată în strada Alexandru Sahia, numărul 1, din Călăraşi, au început din 1992, stopate şi reluate în 2006. Construcţia, cu funcţiune de sală de sport şi anexe, este alcătuită din patru corpuri de clădire, cu subsol tehnic şi parter, în formă de dreptunghi. Noua suprafaţă de joc va fi dimensionată pentru toate tipurile de competiţii de sală (handbal, baschet, volei, tenis, gimnastică, lupte, box) cât şi pentru desfăşurarea unei game variate de spectacole artistice sau adunări festive. Prin punerea în funcţiune a acestei Săli de Sport Polivalente, se va asigura desfăşurarea optimă a activităţilor sportive, a pregătirii echipelor sportive, a pregătirii echipelor de performanţă, a formaţiilor reprezentative şi totodată se va pune accentul pe dezvoltarea armonioasă a tinerilor prin practicarea sportului.
Lucrări efectuate de General Concrete
Firma care a efectuat lucrările la Sala Polivalentă este General Concrete. În toate campaniile electorale, General Concrete a sprijinit cu bani partidele politice, indiferent de culoare. Donaţii substanţiale au fost făcute către PSD, PNL sau PD-L, pe principiul că nu se ştie niciodată cine ajunge la putere şi e bine să ai prieteni în toate taberele. Strategia a funcţionat de fiecare dată, serviciul fiind întors sub formă de contracte. Numai anul trecut, General Concrete Cernavodă a obţinut trei contracte de aproximativ 28 milioane lei de la Compania Naţională de Investiţii. Patronul de la General Concrete Cernavodă este un apropiat al consilierul Ionel Soare, care a candidat pentru funcţia de primar al oraşului Cernavodă, din partea PD-L. General Concrete este şi singura care deţine un certificat aprobat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. General Concrete Cernavodă a contribuit oficial la bugetul PD-L cu 150.000 de lei.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii


















Jaful din Consiliul Judetean făcut de Filipescu FALIMENT...
Trimis de Zorba Grecul la 8 Septembrie 2011 - 12:56pm.