Schimb de experienţă între persoane cu handicap din Belgia, Italia, Polonia şi România

În această perioadă se derulează, la nivelul asociaţiilor persoanelor cu handicap, un proiect internaţional ce urmăreşte ca principal scop statutul persoanelor cu handicap. Potrivit Ceciliei Stoian, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Europeni (ATE) Călăraşi - 2007, proiectul internaţional intitulat "Empowerment through art for disabled people" se află în derulare pe parcursul a doi ani, el fiind pus în practică în 2009. "În această perioadă avem în implementare un proiect internaţional "Empowerment through art for disabled people" în cadrul căruia se regăsesc o serie de schimburi de experientă şi parteneriate între asociaţii destinate persoanelor cu handicap din Belgia, Italia, Polonia şi România. Tema proiectului pe care îl avem în derulare în acest moment este arta", ne-a declarat Cecilia Stoian, fiind înfiinţate în acest sens ateliere de artă, ceramică şi de confecţionare a bijuteriilor din os. "Activitatea se desfăşoară la Centrul de zi al persoanelor cu handicap din cadrul Asociaţiei Persoanelor cu Handicap din Călăraşi. De asemenea, pot să vă spun că în data de 18 martie a.c. vom fi prezenţi la Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie (SERA) Călăraşi, în cadrul acestei acţiuni persoanele cu handicap din asociaţia noastră vor vizita centrul de zi de aici, apoi pe cel amplasat în zona „10 Nivele” din Călăraşi", a mai spus preşedintele Asociaţiei Tinerilor Europeni Călăraşi - 2007, Cecilia Stoian, care a precizat că toate aceste acţiuni vor fi urmate de un seminar de informare şi discuţii libere pe problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap. Alte acţiuni desfăşurate în cadrul aceluiaşi proiect au fost cele legate de mobilitate în care persoane cu handicap din judeţul nostru au fost prezente cinci zile în Polonia unde au participat la diferite schimburi de informaţii şi de idei între beneficiari ai proiectului din Călăraşi şi cei din Polonia. La evenimentul ce se va derula în data de 18 martie a.c. vor mai participa, pe lângă organizatori, şi un număr de şase persoane din fiecare asociaţie, respectiv din Belgia, Italia şi Polonia. "Vor fi prezente la acţiune persoane cu dizabilităţi, adulţi, aceştia fiind însoţiţi şi de către terapeuţii lor", a conchis, Cecilia Stoian.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii















PERSOANELE CU DIZABILITATI SI DREPTURILE LOR
ma numesc romica sunt din