Sediile partidelor aflate la guvernare, pichetate de profesori

01.10.2009 | Luminiţa MORARU
Votul dumneavoastră: Încă nu aţi votat acest articol | Media: 5 (1 vot)
Publicat în ediţia: 1634
Secţiune principală: Actualitate
Liderii PSD au fost cei care au stat primii de vorbă cu sindicaliştii din învăţământ

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI)-Filiala Călăraşi au pichetat ieri, 30 septembrie 2009, începând cu ora 10:00, sediile celor două partide aflate la guvernare. În total, aproximativ 40 de sindicalişti au pichetat ieri, timp de două ore, sediile PSD şi PDL. "Membrii de sindicat au fost primiţi de reprezentanţii celor două partide şi au putut să îşi prezinte lista de revendicări. Am purtat discuţii amicale, amiabile şi 'arezultat', adică fără rezultat", ne-a declarat preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Călăraşi, profesorul Aurel Bogatu. Profesorii călărăşeni au mai găsit o formă de a protesta. Cadrele didactice refuză, de la începutul acestei săptămâni, să treacă notele în catalog. "În prezent, procesul de predare se desfăşoară normal, aşa că această acţiune nu afectează în niciun fel elevii", a precizat profesorul Bogatu. Peste numai câteva zile, este programată cea mai mare acţiune de protest din această toamnă. Pe data de 5 octombrie a.c., profesorii vor intra în grevă generală, alături de membrii celorlalte federaţii sindicale. De asemenea, greva generală va fi urmată, la numai două zile, mai exact pe 7 octombrie, de un miting la care vor participa toate confederaţiile sindicale din România. Întrucât sindicaliştii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe, în momentul de faţă se poartă discuţii pentru a se stabili data la care dascălii vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată. "Purtăm discuţii pentru a stabili data la care vom intra în grevă generală. Cel mai sigur va fi pe 16 noiembrie", a precizat preşedintele Aurel Bogatu. Precizăm că cea mai mare nemulţumire a sindicaliştilor din învăţământ este în prezent art. 49 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevede tăierea a 11 sporuri, începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Galerie articol

gallery item

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 67 vizitatori online.