Sima, ne-ai stricat echipa fanion!
Trimis de Cătălin NIŢU la 27 Iulie 2011 - 12:10am.Preşedintele clubului a îndepărtat toţi muncitorii de la stadion, iar de întreţinere în acest moment ocupându-se doar doi oameni. De doi ani în dormitoarele cantonamentului nu s-a mai văruit, iar gândacii mişună peste tot. Scurgerile de la WC-ul de la etaj se duc în vestiar şi în incinta unde se spală echipamentul. Este un miros greu de suportat în vestiare pentru că de doi ani nu s-a mai aruncat o mână de var. Echipa vrea să promoveze, dar antrenorii Valeriu Petrescu şi Dan Andronache aleargă dimineaţa pe la depozite pentru aprovizionare, iar jucătorii cară baxurile cu borcane, aceasta în condiţiile în care se doreşte ca echipa fanion a municipiului reşedinţă de judeţ să facă performanţă.
Echipamentul se spală numai cu apă caldă fără pic de detergent degajând un miros neplăcut
De o bună bucată de vreme jucătorii au început să-şi ia echipamentul acasă pentru a-l spăla. S-a făcut un gard frumos, apreciat de toată lumea dar cu toate acestea priveliştea este una destul de deteriorată, atenţia fiind atrasă de buruienile foarte mari din jurul terenului. Mai mult decât atât, terenul 1 este practic sufocat de bălării şi din câte se pare în cel mai scurt timp va fi distrus. Are – de la cel care l-a gazonat – o durată de suportabilitate de 14 ore lunar, iar acum se fac antrenamente (3-4 ore pe zi, seniorii), juniorii şi copii. Când vor începe meciurile de campionat va fi dezastru. Unelele scaune – din stadion – au început să se rupă, inclusiv la tribuna oficială, iar cei ce vin pe stadionul de la Călăraşi trebuie să aibă câte o cârpă în buzunar pentru a şterge praful de pe acestea. Ar fi fost normal ca după terminarea campionatului, oficialii să solicite Consiliului Director o întrunire în care să prezinte o analiză a campionatului încheiat. Inclusiv salariul lui Sima şi al celor pe care îi are în echipa de conducere trebuia stabilit de acest Consiliu Director. El este PREŞEDINTE EXECUTIV ci nu patron de echipă! Nu este timpul trecut şi poate se trezesc la realitate mai marii urbei şi ai judeţului pentru a face puţină ordine în activitatea celor ce administrează Clubul Dunărea.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii














club de traditie ???
Trimis de alopici alopici2005 la 28 Iulie 2011 - 10:26am.DUNAREA
Trimis de yrynel stoica la 28 Iulie 2011 - 6:47am.1.Bai Nitule,referitor la
Trimis de marian popescu la 27 Iulie 2011 - 12:39pm.SIMA
Trimis de yrynel stoica la 27 Iulie 2011 - 6:13am.