Statele UE oferă 296 de locuri de muncă
Trimis de Niculae COSTACHE la 15 Decembrie 2011 - 1:10am.În această perioadă, şase state ale Uniunii Europene pun la dispoziţia lucrătorilor români 296 de locuri de muncă. Dintre acestea, cele mai multe sunt oferite de Norvegia – 250 locuri, pentru meseria de ghid turistic. Alte 25 de posturi, disponibile pentru Danemarca, vizează absolvenţii promoţiei 2010 de liceu sau facultate cu profil agricultură, horticultură, zootehnie sau medicină veterinară, pentru a lucra în ferme de creştere a animalelor sau în sere de cultivare legume şi fructe. Germania caută ingineri în domeniul transportului, inginer mecanică sau aeronautică, iar Norvegia şi Danemarca solicită ingineri în telecomunicaţii. Pentru domeniul sanitar sunt oferite şase posturi de asistent medical, în Germania şi Belgia. Persoanele care au lucrat în restaurante de cinci stele, ca manager sau ca personal de aşteptare, au ocazia de a-şi continua munca în acelaşi domeniu în Malta. Republica Cehă solicită o persoană care are calificare şi experienţă de lucru cu maşina de găurit orizontală – carusel. Printre facilităţile oferite de angajatorii europeni se numără: asigurare cazare sau sprijin în găsirea unei locuinţe, transport, asigurare medicală, primă de vacanţă etc. Una dintre condiţiile impuse pentru ocuparea acestor locuri de muncă o reprezintă deţinerea de cunoştinţe foarte bune de limbă germană, engleză sau, după caz, franceză.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













