Strada Aviator Diaconu, neasfaltată şi fără canalizare

18.01.2011 | Niculae COSTACHE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 2015
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Local
Circulaţia se desfăşoară foarte greu din cauza gropilor şi a lacurilor

Strada Aviator Diaconu rămâne în continuare, alături de multe altele, o problemă pentru autorităţi. Foarte greu se circulă pe această stradă care nu a fost asfaltată niciodată. Gropile şi şanţurile formate se adâncesc pe zi ce trece. Călărăşenii care locuiesc aici, plătitori de taxe şi impozite, au înştiinţat în mai multe rânduri primăria despre situaţia cu care se confruntă, dar de fiecare dată au primit doar promisiuni. Ultima dată când s-a discutat în Consiliul local despre strada Aviator Diaconu a fost la sfârşitul lunii noiembrie, într-o şedinţă ordinară. Consilierul local Florea Olaru a ridicat această problemă şi l-a informat pe edilul şef despre starea respectivei străzi şi de nemulţumirile oamenilor. „Strada Aviator Diaconu este o problemă. Are trotuarele mici, nu există canalizare, iar când plouă se strânge apa şi nu se mai poate trece dintr-o parte în alta”, a spus Florea Olaru. Primarul Nicolae Dragu a luat imediat atitudine şi a spus atunci că vor fi realizate minimul de lucrări pentru ca locuitorii din zonă să poată circula. „O să intervenim pe toate străzile cu probleme. O să dau adresă scrisă să intre să le facă. O să intervenim până săptămâna viitoare (n.r. - începutul lunii decembrie) să astupăm gropile”, declara la acea vreme primarul. Acum, după mai bine de o lună şi jumătate de când a promis că va îndrepta situaţia şi va îmbunătăţi viaţa celor care locuiesc pe strada Aviator Diaconu, problema este aceeaşi. Gropile sunt la locul lor, apa bălteşte în continuare, iar oamenii fac jaloane printre lacuri pentru a circula pe această stradă.

Galerie articol

gallery itemgallery item

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 21 vizitatori online.