Suspect de jefuirea barului din curtea lui „Ţaganu” este unul din fiii săi
Trimis de Niculae COSTACHE la 7 Noiembrie 2009 - 1:05am.În data de 29 octombrie a.c., barul de la „Stop” a fost jefuit de trei persoane mascate, neînarmate, fiind furată suma de 4.500 de lei de la gestionara care se afla în incinta localului. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de la Investigaţii Criminale, acum două zile, pe 5 noiembrie, au fost reţinuţi suspecţii pentru tâlhăria din data amintită. Unul dintre cei cercetaţi pe motiv că a participat la jaf este Neluţu Vlad, de 16 ani, arestat în altă cauză de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, fiul lui Costel Vlad, zis „Ţaganu”. Barul respectiv, care se află în curtea lui Costel Vlad, a fost închiriat unei alte persoane care a continuat afacerea. Pe lângă Neluţu Vlad, au mai fost reţinuţi Constantin Căciularu, de 20 ani, din comuna Modelu, Costin Dedu, de 18 ani, din comuna Roseţi, Robert Trică, de 20 ani, din municipiul Călăraşi, Râjnoveanu Constantin, de 21 de ani, din comuna Roseţi, fapt ce duce ca numărul persoanelor care au spart barul de la „Stop” să se ridice la cinci. De asemenea, poliţiştii călărăşeni au identificat şi prins suspecţii furtului comis în data de 1 octombrie a.c. în comuna Roseţi, când din incinta magazinului central, din sertarul casei de marcat a fost sustrasă suma de 300 de lei. Cei implicaţi în acest jaf sunt Costin Dedu, de 18 ani, din Roseţi, Constantin Căciularu, de 20 ani, din Modelu, Ştefan Coman, de 20 de ani, din Roseţi, şi o altă persoană a cărui identitate, din raţiuni judiciare nu a putut fi furnizată de organele de poliţie. Din cercetările efectuate s-a mai stabilit că Robert Trică, de 20 ani, Aurel Paraschiv, de 17 ani, ambii din Călăraşi, şi persoana care nu poate fi dată publicităţii, sunt suspecţii altor furturi care au avut loc pe raza municipiului Călăraşi, respectiv furt motoscuter din Călăraşi, în data de 22 februarie 2009, furt motoscuter din Călăraşi, în data de 7 mai 2009 şi spargerea unei autoutilitare, de unde au sustras mai multe bunuri, în data de 8 mai 2009. Faţă de cei menţionaţi mai sus s-a început urmărirea penală, fiind reţinuţi pe o durată de 24 ore, ieri seară aceştia fiind prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. În urma cercetărilor şi a raziilor executate pe raza judeţului Călăraşi, cumulat cu prinderea şi arestarea altor şase persoane la Curtea de Argeş, printre care şi Costel Vlad, din gruparea „Ţaganu” au fost reţinuţi sau arestaţi până la această dată 20 de membri. Persoanele arestate din gruparea condusă de Costel Vlad sunt suspecte de săvârşirea unor infracţiuni de furt de şi din case de bani, case de amanet, de schimb valutar, săvârşite pe teritoriul a cinci judeţe (Călăraşi, Tulcea, Giurgiu, Vrancea şi Argeş). Aceştia acţionau în grup de patru – şase persoane, având feţele acoperite cu cagule, deconectau sistemele de alarmă şi se deplasau la comiterea faptelor cu autoturisme cu numere false. Ofiţerii delegaţi coordonaţi de procurorul de caz vor continua documentarea activităţii infracţionale, existând date că aceştia sunt autorii şi ai altor infracţiuni cu acelaşi mod de operare comise în ultima perioadă.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













