Tineri călărăşeni, arestaţi pentru trafic internaţional de droguri

17.03.2010 | Elena MITACHE
Votul dumneavoastră: Încă nu aţi votat acest articol | Media: 2 (1 vot)
Publicat în ediţia: 1766
Secţiune principală: Fapt divers
Secţiuni: Local
Poliţia a găsit droguri în locuinţa călărăşeanului Răzvan Gheorghe
Poliţia a găsit droguri în locuinţa călărăşeanului Răzvan Gheorghe
Ieri, trei bărbaţi din Călăraşi au fost arestaţi, pe o perioadă de 29 de zile, după ce au fost prinşi introducând în ţară 1,6 kg de haşiş. Petronel Costache, 25 de ani, Răzvan Gheorghe, 24 de ani, şi Theodor Zaharia, 24 de ani, sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri de risc.

În urma investigaţiilor derulate pe parcursul a şapte luni, poliţiştii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Călăraşi, sub coordonarea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi cu sprijinul D.G.I.P.I., împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au reuşit probarea activităţii unui grup infracţional, ai cărui membri erau suspectaţi de trafic internaţional de droguri de risc. Marţi, 15 martie, oamenii legii au efectuat percheziţii la domiciliile suspecţilor, în locuinţa lui Răzvan Gheorghe fiind descoperite 1.302 de grame de haşiş. Tănărul a declarat, în faţa poliţiştilor, că a procurat drogurile din Spania, prin intermediul lui Petronel Costache. Drogurile au fost ridicate în vederea expertizării. Potrivit DIICOT, în perioada septembrie 2009 - martie 2010, cei trei bărbaţi au procurat şi comercializat cantitatea de 1,6 kg haşiş, pe parcursul investigaţiilor constatându-se că suspecţii procurau droguri de risc din Spania pe care le distribuiau către micii dealeri sau direct la consumatorii din Călăraşi. Drogurile erau vândute în oraş pentru sume cuprinse între 40 şi 50 de lei/gram. Poliţiştii au extins cercetările în cauză, reuşind şi depistarea lui M. Cătălin, de 28 de ani, din Târgu Mureş. Acesta, în luna decembrie 2009, a trimis un colet din Spania, cu aproximativ 400 de grame de haşiş. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a grupării, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc.

 

Galerie articol

gallery item

Newsletter

9 + 5 =
Rezolvaţi această problemă simplă de matematică şi introduceţi rezultatul. Exemplu: pentru 1+3, introduceţi rezultatul 4.

Comentarii recente

Cine e online

În acest moment sunt 2 utilizatori şi 115 vizitatori online.

Utilizatori prezenţi

  • Luminiţa MORARU
  • Niculae COSTACHE

Cine e nou

  • CRISTINA MORARU
  • Gina Vasilescu
  • Carina Alesandra Stan
  • marian bunea
  • James Hess