La vreme de criză,

Tot mai mulţi călărăşeni preferă sifonul

19.07.2010 | Elena MITACHE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1867
Secţiune principală: Social
Secţiuni: Local
Sifonul revine încet, dar sigur, pe masa multora dintre călărăşeni

Micşorarea veniturilor de prin buzunarele călărăşenilor a făcut ca, cel puţin în ultima vreme, mulţi dintre aceştia să nu-şi mai poată cumpăra un bidon de apă plată pe săptămână, recurgând la aprovizionarea cu sifoane. Aşa se face că din ce în ce mai mulţi cetăţeni preferă să încarce pet-urile la chioşcul destinat comercializării respectivei ape carbogazoase, revenind la vechile obiceiuri de pe vremea când sifoanele erau la mare căutare. "După cum ştiţi apa de la robinet, deşi se spune că de la sursă pleacă potabilă, până în casele noastre ajunge plină de fel şi fel de impurităţi, cum ar fi viermi, pietricele şi destul de multă rugină. Cu toate că o plătim, apa nu este bună deloc pentru băut, o folosim şi noi pentru alte treburi, iar pentru consum am mai cumpărat apă plată de la magazin. Acum, pe criza asta, şi cu scumpirile de prin magazine, am trecut din nou la sifoane", ne-a spus nea Mitică, un pensionar care-şi făcea aprovizionarea pentru sfârşitul de săptămână. De altfel, oamenii recunosc faptul că este mult mai convenabil pentru buzunarele lor, mai ales în această perioadă, să folosească apa carbogazoasă pe care o achiziţionează la preţul de 0,50 lei pentru o sticlă de doi litri. "Sunt una dintre persoanele care a rămas fidel sifonului. Cred că de peste cinci ani folosim pentru consum în familie apa carbogazoasă de aici. Este mult mai convenabil, iar de aici, de unde cumpărăm, ştiu că există un dozator bun, are filtru de apă şi chiar suntem mulţumiţi de calitate", ne-a declarat Ion Ioniţă, pensionar. Deşi cozi, aşa cum întâlneam odată vreme la chioşcul de sifoane, nu mai sunt, patronii care desfăşoară acest gen de comerţ recunosc faptul că destul de multe persoane preferă în ultimul timp sifonul, punând acest aspect pe seama anotimpului călduros. Cu toate acestea, unii dintre ei ne-au mărturisit că pensionarii sunt cei mai mulţi care preferă sifonul, uneori aceştia rugându-l pe gestionar să-i treacă "pe caiet" până primesc banii de pensie, atunci când îşi achită conştiincioşi datoria.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 29 vizitatori online.