Trafic de droguri în liceele călărăşene

30.04.2010 | Elena MITACHE
Votul dumneavoastră: Încă nu aţi votat acest articol | Media: 5 (1 vot)
Publicat în ediţia: 1801
Secţiune principală: Fapt divers
Secţiuni: Local
O elevă dintr-un liceu călărăşean, suspectă de trafic de droguri

De câteva zile, printre elevii din municipiul reşedinţă de judeţ circulă un zvon potrivit căruia într-una din instituţiile de învăţământ din oraş se face trafic de droguri. Mai precis, pe la începutul acestei săptămâni, poliţiştii de la crimă organizată au identificat doi tineri, unul în vârstă de 21 de ani şi un elev de clasa a X-a, despre care se spune că ofereau spre comercializare droguri printre colegi. Potrivit unor surse din poliţia călărăşeană, în prezent se fac investigaţii în acest caz, ceea ce am aflat este faptul că elevul de liceu este de fapt o tânără, în vârstă de 17 ani. Pentru mai multe detalii vizavi de derularea cercetărilor ne-am adresat reprezentanţilor DIICOT - Biroul Teritorial Călăraşi, însă, din păcate, pe parcursul zilei de ieri, nu ne-au fost puse la dispoziţie informaţiile solicitate. Nici conducerea instituţiei de învăţământ în care se presupune că eleva punea la dispoziţia celor interesaţi drogurile nu a putut fi contactată, singurul care a putut să ne confirme că acest caz se află în atenţia anchetatorilor a fost şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Constantin Tudor. "Din informaţiile mele cazul este real. Nu pot să vă dau mai multe detalii deoarece ancheta este în curs de cercetare", ne-a precizat Constantin Tudor. Deşi autorităţile locale au recunoscut destul de târziu faptul că printre elevii călărăşeni există şi tineri care consumă droguri, pe zi ce trece acest obicei a devenit unul aproape banal. Şi cum în această situaţie trebuia să existe şi cineva care să le asigure beneficiarilor "marfa" iată că în cazul prezentat se demonstrează şi acest lucru. Din motive ce ţin de investigaţiile anchetatorilor nu am putut face public numele instituţiei de învăţământ. Deocamdată.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 29 vizitatori online.