Un alt primar popular din Călăraşi a fost la Etno Tv
Trimis de Elena MITACHE la 29 Martie 2010 - 1:10am.Se poate spune că luna mărţişorului, de anul acesta, le-a purtat noroc unora dintre primarii judeţului Călăraşi. Aceasta, deoarece timp de trei ediţii la rând platoul emisiunii "Un primar popular", prezentată de postul Etno Tv, a fost ocupat de către edilii localităţilor călărăşene Grădiştea, Lehliu – Gară şi Belciugatele. Pe rând, cei trei primari, Alecsandru Boboc, Iulian Iacomi şi Petre Dinei, însoţiţi de invitaţi de seamă ai localităţilor din care provin, şi-au făcut publice atât realizările, cât şi nerealizările din mandat. Aşadar, sâmbăta trecută platoul emisiunii muzicale a aparţinut primarului popular de la Belciugatele, Petre Dinei. Aşa cum ne-a obişnuit de atâta vreme, edilul de la Belciugatele, pe tot parcursul reprezentaţiei de la Etno Tv, a demonstrat, încă o dată, că este nu numai "popular", dar şi pitoresc. Astfel, preţ de câteva ore, Petre Dinei şi-a făcut cunoscute toate proiectele pe care le-a pus în practică în localitatea pe care o administrează de ani buni de zile. Aşa au aflat cei ce au urmărit emisiunea că primarul a refăcut infrastructura localităţii, dar şi că este naşul de cununie al cuplului Angela Similea - Victor Surdu. De altfel, despre cele două personalităţi Petre Dinei a precizat că şi-au ridicat în zonă o locuinţă chiar pe o veche moşie ce a aparţinut fostului celebru pianist, compozitor şi pedagog român, Dinu Lipatti. Printre proiectele încă nerealizate la nivelul comunei, edilul de la Belciugatele a spus, la "Un primar popular", că este preocupat în acest moment de alimentarea cu gaze a localităţii, despre care, zice că momentan nu poate fi pusă în practică, dar şi că mai are de pietruit şi asfaltat câteva dintre uliţele satului. Mai în glumă, mai în serios, primarul cu cel mai lung mandat din judeţ a spus în cadrul emisiunii de folclor că îşi doreşte să mai rămână în fruntea comunei, dacă se va putea, încă cinci sau chiar şase mandate. De altfel, edilul a promis, că în cazul în care acest lucru va deveni posibil, să le aducă "belciugăţenilor săi", aşa cum le spune Petre Dinei, şi o reţea de metrou. Dacă va reuşi sau nu acest lucru, încă nu ştim, dar la cât de "şugubăţ" este primarul Petre Dinei, nimic nu poate fi imposibil în ceea ce-l priveşte. Aşadar, după cum precizam, Petre Dinei este cel de-al treilea "primar popular" din judeţul Călăraşi prezent la Etno Tv pe parcursul acestei luni. Dacă aceştia au şi suportat "taxa" impusă de postul respectiv de televiziune, despre care se spune că ar fi de 60 de milioane de lei vechi, înseamnă că edilii nu sunt numai "populari", dar şi... bogaţi!
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













