Un caz grav, suspect de gripă porcină, transportat de urgenţă la Bucureşti
Trimis de Luminiţa MORARU la 22 Decembrie 2009 - 1:10am.O pacientă internată pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, aflată în stare gravă, a fost preluată sâmbătă seara de Serviciul de intervenţie rapidă SMURD şi transportată la Institutul de Boli Infecţioase "Prof. dr. Matei Balş" din Bucureşti. Femeia este suspectă de gripă porcină şi ar fi primul caz sever din judeţul nostru. Medicul primar epidemiolog, dr. Camelia Truică, ne-a declarat că pacienta prezenta simptomele de gripă, însă diagnosticul va fi confirmat sau infirmat în urma analizelor de laborator. "În momentul de faţă starea de sănătate a pacientei este ameliorată. Este mult mai bine decât în momentul în care a plecat din Călăraşi", a precizat dr. Camelia Truică. Întrucât vremea nefavorabilă nu a permis deplasarea în bune condiţii, Serviciul de intervenţie rapidă SMURD Bucureşti a venit însoţit de o maşină de deszăpezire care le-a înlesnit accesul pe străzile înzăpezite. În momentul de faţă, la nivelul judeţului Călăraşi s-au confirmat 87 de cazuri de gripă porcină. În prezent, probele biologice sunt prelevate numai de la gravide, sugari, cazuri internate cu forme medii care au asociaţi factori de risc, forme severe, cazuri confirmate care au urmat tratament cu antivirale, iar evoluţia lor este nefavorabilă. Cadrele sanitare ne-au informat că nu există niciun tratament prevenitv. Tamiflu este singurul medicament, însă acesta se administrează numai persoanelor cu factori de risc sau cu evoluţie severă, pentru îmbunătăţirea stării clinice.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













