Un grup de elevi de la Colegiul “Ştefan Bănulescu” pleacă într-o vizită de studiu la Viena
Trimis de Elena MITACHE la 6 Martie 2010 - 1:10am.Sâmbătă, 6 martie, 2010, cinci elevi de la Colegiul Tehnic „Ştefan Bănulescu”, însoţiţi de patru cadre didactice, la invitaţia "Henkel" Austria, vor face o vizită de studiu, în câteva şcoli de renume din Viena. Potrivit prof. Vasilica Puran, director adjunct în cadrul unităţii de învăţământ călărăşene, echipajul de elevi este invitat luni, 8 martie de BHAK School din Baden, Lower Austria, Upper School Commercial, marţi, 9 martie, la Bundeslehranstalt bergheidengasse (Secondary School for Tourism and Economics) urmând ca miercuri, 10 martie, aceştia să fie prezenţi la sediul Henkel Austria. În data de 9, 10 decembrie 2009 echipajul de la Colegiul Tehnic „Ştefan Bănulescu” Călăraşi, respectiv elevele Nicoleta Catană şi Ecaterina Enache, clasa a XI-a B, însoţite de prof. Vasilica Puran, a fost invitat să participe la festivitatea de premiere de la Teatrul Act, Bucureşti, eveniment organizat de Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi şi Henkel România. "Aici, echipajul călărăşean a prezentat activitatea ecologică derulată pe parcursul ultimilor patru ani, a organizat o expozitţe din materiale reciclabile şi a prezentat în Power Point activităţile de voluntariat derulate pentru protejarea şi conservarea mediului", a declarat prof. Vasilica Puran. Dintre cele 272 de instituţii de învăţământ din ţară, înscrise în competiţie cu 300 de proiecte, juriul, format din reprezentanţi ai Centrului de Consultanţă Ecologică, Galaţi, ai MECTS, National Geografic precum şi ai organizaţiilor asociate la nivel internaţional: die Umweltberatung Lower Austria şi Eco Counselling Luxemburg, a decis să acorde locul I şi trofeul "Cea mai Verde Şcoală din România" Colegiului Tehnic Ştefan Bănulescu din Călăraşi. "Le mulţumim iniţiatorilor proiectului "Harta şcolilor verzi" Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi şi Henkel Austria pentru premiul acordat şi posibilitatea pentru elevii noştri de a avea un schimb de bune practici, cu şcoli de prestigiu din Baden şi Viena", a mai spus prof. Vasilica Puran, director adjunct al Colegiului Tehnic "Ştefan Bănulescu".
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii














e proasta ea sau voi care
Trimis de Anonim la 17 Decembrie 2010 - 10:08pm.