Vis de tânăr politician
Orice român ce face politică visează ca mai devreme sau mai târziu să ajungă un mare şef. Politică de dragul politicii nu prea mai face nimeni în ziua de astăzi. Lumea intră în partide pentru avantaje materiale imediate, pentru a câştiga influenţă sau pentru a aspira la vreun loc călduţ prin vreo instituţie publică. Aflat în studioul Realitatea TV, luni seara, preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat luni că Victor Ponta trebuie să se pregătească să devină premier, după ce PSD va câştiga alegerile. Bineînţeles că replica “micului Titulescu”, acest “cârlan tânăr fără minte!”, aşa cum l-a caracterizat “nemuritorul” Ion Iliescu, nu a întârziat, acesta arătându-se gata de “sacrificiu” pentru binele naţiunii. “Mă pregătesc pentru tot ceea ce trebuie să fac. Important este ca PSD să fie pregătit şi o să vedeţi pe 16 octombrie că este pregătit cu soluţii concrete, cu principii foarte clare de guvernare”, a afirmat Ponta. Întrebat dacă o să accepte postul de premier, el a răspuns că PSD îşi va desemna oamenii pentru diverse funcţii în cazul în care moţiunea de cenzură ce va fi iniţiată de social-democraţi va fi adoptată. Ponta a început să viseze. La fel şi cei de lângă el. Fac calcule, scriu scenarii, atrag adepţi. Se tot visează la guvernare, dar până acum nu au venit cu nimic concret. Au început să întoarcă spatele liberalilor, căci în sondaje sunt pe cai mari. Au început să vorbească de anticipate, îşi fac liste pentru toate funcţiile. Ponta se visează premier. Nu ştiu cât de bun sau de rău ar putea fi. Problema lui va fi idem cu cea de acum a lui Emil Boc. Dacă va fi şef peste Palatul Victoria lumea îl va crede o simplă marionetă a păpuşarilor şefi din PSD, adică mâna ce va face totul aşa cum îi va dicta Adrian Năstase sau Ion Iliescu. Asta visează Ponta? Să fie o păpuşă? De asta va avea iarăşi parte România? De un prim ministru dirijat prin nişte aţe ascunse de una sau două persoane? Probabil că nu ne-a ajuns un premier de paie. Visează Ponta, nu glumă. Dar e greu de crezut că visele i se vor adeveri în viitorul apropiat. Dar mai ştii…
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii














