Visele Dunării
Călăraşiul are de zeci de ani o echipă de fotbal considerată una fanion a judeţului. Echipa respectivă, îndopată cu bani publici, se tot chinuie de ani de zile să intre în Liga a II-a, sau Divizia B, cum i se mai spune eşalonului al doilea al fotbalului românesc. După ce a picat din B la mijlocul anilor 90, Dunărea a tot încercat să promoveze iarăşi, ba mai mult unii au sperat că formaţia din capitala de judeţ va ajunge şi în Liga I, iar Steaua şi Dinamo vor juca pe arena de pe Bulevardul Republicii. De ce vă scriu toate acestea? E simplu. De la mijlocul săptămânii trecute judeţul are un buget. Din acesta, din bani publici, o felie mică, de 450.000 de lei, i-a revenit echipei de fotbal Dunărea Călăraşi. Bineînţeles că s-a dorit mai mult, dar coaliţia la putere, PSD şi PNL, nu a vrut să aloce un leuţ în plus, chiar dacă preşedintele echipei de fotbal, Constantin Sima, a venit cu tot felul de promisiuni, două fiind mai interesante. Prima că Dunărea va juca în 2011 în Liga a II-a, adică va promova, iar cea de-a doua este aceea că în 2012 sau 2103 Călăraşiul ar putea evolua în prima divizie. Frumoase vise pe capul stimabilului Sima. Dar poveşti de genul ăsta, cu promovarea Dunării, am mai auzit. Prin 2005 Răducu Filipescu spunea că vrea ca-n 2008 Călăraşiul să se bată cu Steaua şi Dinamo în primul eşalon. A trecut 2008 şi tot prin noroaiele din fosta divizie C jucăm fotbal, iar, mai rău, şanse de a promova nu sunt deloc. Până acum nu s-a întâmplat ceea ce au visat unii de prin fotbalul călărăşean. La fiecare start de sezon auzim aceiaşi placă – „vom promova”, dar după câteva jocuri jalnice şi înfrângeri de tot râsul rămânem acolo unde ne este locul şi valoarea, adică în a treia ligă. An de an se scurg miliarde bune, cu care s-ar putea face altceva, din bugetul judeţean şi cel municipal, dar fără rezultate. Nimeni nu e tras la răspundere pentru banii aruncaţi aiurea, se tot fac rocade la nivel de preşedinţi, dar degeaba. Dunărea va continua să viseze frumos atâta vreme cât va primi din bani publici fără a i se cere prea multe în schimb, sau altfel zis i se cere doar declarativ, căci faptic nu se întâmplă nimic. Şi Sima şi ceilalţi de lângă el nu sunt decât nişte visători din banul public, căci 90 % din bugetul clubului vine de la stat. De ce nu s-a încercat până acum să se aducă sponsori puternici? De ce nu s-a încercat să se dea clubul, în anumite condiţii, unui investitor puternic? De ce nu s-au străduit să-i pună la o masă pe afaceriştii Călăraşiului, pentru a-i uni şi a-i face să investească la Dunărea? Răspunsul e destul de simplu. Atunci când e banul de la stat se ştie cam cum se poate lua pe degete fără să te tragă nimeni de urechi, pe când la privat nu ar mai fi aşa de simplu să umfli deconturi, să faci plăţi fictive pentru a-ţi pune şi ţie deoparte. Acum, cum văd că nu sunt bani cei de la Dunărea merg cu jalba-n proţap la împărat, adică la Consiliul judeţean şi la cel local, poate, poate vor mai primi ceva bani, deşi ale lor rezultate sunt dezastruoase. Atunci când Dunărea va fi privată vom putea spera la mai multe. Acum, când e a „statului”, visăm degeaba, căci mai e mult până Dunărea va da piept cu Steaua şi Dinamo prin prima ligă. Poate peste zeci de ani. Nu?
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii















Vise...
cine are interes ?